Importanţa menţinerii unui nivel optim de calciu în organism, pentru o bună sănătate
Sănătatea este cea mai preţioasă comoară a noastră – comoară de care ar trebui să avem mare grijă, întrucât nici un alt nestemat nu va fi la fel de important. Un rol esenţial în menţinerea acesteia îl reprezintă calciul – unul dintre cele mai importante minerale din organismul uman, reprezentând 2% din masa corporală.
Cu toţii ştim, încă din copilărie, că un consum adecvat de calciu ne ajută să avem oase puternice şi sănătoase. Calciul mai are însă şi alte funcţii în organism, ceea ce îl face indispensabil în regimul alimentar de zi cu zi. Cu toate acestea, mulţi dintre noi nu consumă suficiente alimente care conţin calciu, în ciuda unor game atât de variate pe piaţă.
Un studiu recent asupra obiceiurilor alimentare ale copiilor de vârstă şcolară arată că doar jumătate dintre aceştia mănâncă zilnic lactate – principala sursă de calciu din alimentaţie. La nivel European, în ceea ce priveşte populaţia adultă, se estimează o prevalenţă de 20% a deficitului de calciu. Din cantitatea totală care se află în organism, 99% este depozitat în oase şi restul de 1% se găseşte în sânge, muşchi şi limfă. Astfel, sănătatea oaselor noastre depinde într-o foarte mare măsură de nivelul de calciu din corp.
Dacă în prima parte a vieţii, încă din etapa intrauterină, apoi în copilărie, adolescenţă şi în tinereţe acumulăm calciu în oase, după vârsta de 40 de ani, dacă nu ne asigurăm un aport alimentar corespunzător, organismul începe să consume din depozite, crescând astfel riscul de osteoporoză.
Chiar şi acel singur procent de calciu din fluxul sangvin şi celule este deosebit de important, întrucât asigură contracţia muşchilor inimii, reglează ritmul cardiac şi asigură relaxarea muşchilor la nivel întregului corp. Deficitul este adesea asociat cu hipertensiunea arterială, motiv pentru care rolul său este unul vital. Mai mult, unele studii arată că aportul crescut de calciu ajută la prevenţia cancerului de colon şi reducerea riscului de recurenţă al adenoamelor colo-rectale.
Diferenţa dintre calciul organic şi cel de sinteză
Foarte multe plante şi vieţuitoare marine conţin calciu în formă organică, fiind asociat cu vitamina D şi vitamina C, dar şi diverse minerale (cum sunt magneziul şi fosforul), în proporţiile lăsate de natură. Calciul organic este mult mai uşor de asimilat de către organism comparativ cu cel de sinteză, fiind de altfel şi singurul care ameliorează rapid simptomele bolilor produse de deficitul său. De exemplu, în cazul osteoporozei, calciul de sinteză nu ajută în nici un fel, în schimb, cel organic, obţinut din algele calcaroase, stopează procesele de demineralizare şi produce o echilibrare hormonală, foarte necesară în vindecarea acestei afecţiuni. Calciul organic mai este prezent şi în laptele mamar, motiv pentru care acesta din urmă devine imperios necesar în creşterea şi dezvoltarea copilului.
Beneficiile consumului de calciu
Combinaţia formată din calciu, fosfor, siliciu şi magneziu organic asigură o dantură sănătoasă şi strălucitoare, oferindu-le oaselor rezistenţă şi elasticitate. Mai mult, calciul din sânge este esenţial în echilibrarea secreţiei unor hormoni, transmiterea comenzilor către muşchi şi coagularea sângelui. Fără el, nu am putea respira, pancreasul nu ar putea echilibra glicemia şi nici sistemul nervos tensiunea arterială. În plus, calciul poate influenţa şi greutatea corporală, întrucât s-a demonstrat faptul că acesta determină arderea mai rapidă a grăsimilor, micşorând astfel cantitatea de grăsime depozitată în organism.
Calciul mai este benefic şi în cazul sindromului premenstrual – detaliu atestat de către doctorul Susan Thys-Jacobs, care susţine că doza optimă de calciu şi vitamina D le asigură femeilor o viaţă mai sănătoasă şi uşoară din punct de vedere menstrual.
Mai pe scurt, calciul contribuie la:
- Întărirea structurii scheletice şi a danturii;
- Absorbţia nutrienţilor în organism;
- Buna funcţionare a muşchilor;
- Funcţionarea optimă a sistemului nervos central;
- Dezvoltarea creierului şi a activităţii cerebrale;
- Reglarea procesului de coagulare a sângelui;
- Prevenirea riscului de cancer de colon, prostată şi rectal;
- Reglarea pulsului sau ritmului cardiac;
- Întărirea sistemului imunitar.
Riscurile deficitului de calciu
Deficitul de calciu vine la pachet cu numeroase complicaţii şi situaţii neplăcute. Primele simptome care ar trebui să ne dea de gândit sunt starea de oboseală generală, asociată cu anxietatea, irascibilitatea şi lipsa control a emoţiilor. În cazurile mai grave, pe lângă cele menţionate anterior, se instalează insomnia, scade rezistenţa la efort, forţa musculară este diminuată şi apar frecvent cârceii. Atunci când se cronicizează însă, lipsa de calciu are efecte mult mai grave: dantura se carizează rapid, gingiile devin tot mai sensibile, oasele îşi pierd din densitate şi sunt din ce în ce mai fragile, se distinge o predispoziţie spre afecţiunile renale, dar şi spre anumite forme de cancer.
Mai mult, aportul insuficient de calciu poate determina apariţia rahitismului la copii şi a spasmofiliei la adulţi, în timp ce excesul de calciu provoacă depunerea lui în rinichi sau în alte organe.
Asimilarea calciului şi principalele alimente recomandate în acest sens
Având în vedere faptul că masa osoasă a corpului creşte până la vârsta de 25 de ani, tinerii cu vârsta cuprinsă între 11 şi 24 de ani, indiferent de sex, trebuie să consume o cantitate zilnică de aproximativ 1.200 miligrame de calciu, conform normelor alimentare recomandate.
Calciul se asimilează cel mai bine după o masă uşoară şi nu pe stomacul gol, aşa cum ar crede unii. Cafeaua sporeşte aliminarea calciului prin rinichi, astfel că se recomandă consumul moderat de cafeină, atât în rândul tinerilor, dar mai ales în rândul vârstnicilor.
Asimilarea calciului este direc proporţională cu cantitatea de vitamina D prezentă în organism, ce se sintetizează prin expunerea la soare. Această vitamină se găseşte în germenii de grâu şi seminţe, uleiurile de ficat de peşte şi uleiurile de măsline.
Alimentele bogate în calciu sunt:
- Laptele şi brânzeturile degresate;
- Iaurtul cu conţinut scăzut de grăsimi;
- Ouăle;
- Soia;
- Peştele din apa sărată (sardinele, tonul, somonul);
- Susanul, alunele, nucile, migdalele, seminţele de floarea soarelui;
- Conopida, broccoli, ţelina.
Totuşi, calciul nu va fi asimilat în mod optim, dacă, pe lângă aceste alimente, se consumă în exces grăsimi, ciocolată, cafea, spanac, pătrunjel, sfeclă, băuturi alcoolice sau carbogazoase.
Dacă alimentele amintite mai sus nu sunt printre cele preferate de tine, se poate lua în calcul şi ideea consumului de suplimente alimentare bogate în calciu, dar, în acest caz, trebuie să se asigure şi un aport suficient de vitamina D.
Un astfel de supliment alimentar este Ca Mg Zn Se, ce conţine cele 4 minerale foarte esenţiale pentru buna funcționare a organismului. Acestea favorizează absorbția fierului, fortificarea oaselor, reducerea crampelor musculare, susțin sistemul nervos central, stabilizează nivelul colesterolului, mențin sănătatea inimii și reglează procesele metabolice ale organismului.
Doza zilnică recomandată de calciu
Pentru un organism sănătos şi puternic, indiferent de vârstă şi sex, necesarul zilnic de calciu este:
- Bebeluşi 0-6 luni: 200 mg;
- Bebeluşi 7 luni-1 an: 260 mg;
- Copii 1-3 ani: 700 mg;
- Copii 4-8 ani: 1.000 mg;
- Copii 9-13 ani: 1.300 mg;
- Adolescenţi 14-18 ani: 1.300 mg;
- Adulţi 19-50 de ani: 1.000 mg;
- Bărbaţi 51-70 de ani: 1.000 mg;
- Femei 51-70 de ai: 1.200 mg;
- Adulţi cu vârsta de 71 de ani şi peste: 1.200 mg;
- Adolescente însărcinate sau care alăptează: peste 1.300 mg;
- Femei însărcinate sau care alăptează: peste 1.000 mg.
În funcţie de starea de sănătate a fiecăruia şi de recomandările medicului, aceste doze pot fi suplimentate sau reduse.
Fie că ne propunem să consumăm cât mai multe alimente bogate în calciu sau optăm pentru splimentele alimentare, cum este cel amintit anterior (Ca Mg Zn Se), este esenţial ca organismul nostru să nu ducă lipsă de unul dintre cele mai importante minerale – componentul major al sănătăţii şi rezistenţei oaselor.
Dacă urmărim în mod constant menţinerea echilibrului în ceea ce priveşte doza necesară de calciu, cu siguranţă ne vom bucura de oase puternice, un organism rezistent, o viaţă lungă şi frumoasă.
Lasă un răspuns